节水 护水 我们一路同行

Societatea Na?iunilor
Société des Nations fr League of Nations en Sociedad de Naciones es
—  Organiza?ie interna?ional?  —
1919 – 1946 →
Drapel Emblema semi-oficial? ?ntre 1939-1941
Membrii ?ntre 1920-1945 Membrii ?ntre 1920-1945
Capital?	Geneva
Limb?	englez?, francez? ?i spaniol?
Guvernare
Secretar-general
- 1920–1933	James Eric Drummond
- 1933–1940	Joseph Avenol
- 1940-1946	Seán Lester
Istorie
Epoca istoric?	Perioada interbelic?
Tratatul de la Versailles	28 iunie 1919
Prima ?ntalnire	16 ianuarie 1919
Desfiin?are	20 aprilie 1946
Sediul era Palatul Na?iunilor din Geneva, Elve?ia

百度 　　外形方面，一加6可能使用的是一块英寸全高清分辨率(2280x1080)显示屏，从比例来看，比一加5T的18：9要高，达到了19：9，大概率匹配的就是传言中的刘海屏设计。

Societatea Na?iunilor sau Liga Na?iunilor a fost o organiza?ie interguvernamental? ?nfiin?at? dup? R?zboiul Mondial ?n 1919 ?n urma Conferin?ei de Pace de la Paris, care a pus cap?t Primului R?zboi Mondial ?i precursoarea Organiza?iei Na?iunilor Unite. Societatea a fost prima organiza?ie interna?ional? de securitate avand obiectivul principal s? men?in? pacea mondial?. ?n perioada de maxim? dezvoltare, ?ntre 28 septembrie 1934 ?i 23 februarie 1935, a avut 58 membri. Stabilite ?n Pactul Societ??ii Na?iunilor, scopurile principale ale Societ??ii erau prevenirea r?zboiului prin securitate colectiv?, dezarmarea, ?i rezolvarea disputelor interna?ionale prin negociere ?i arbitraj. Printre altele erau tratate ?i probleme precum condi?iile de munc?, tratamentul corect a locuitorilor indigeni, traficul de persoane ?i a drogurilor, comercializarea armelor, s?n?tatea mondial?, prizonierii de r?zboi, ?i protejarea minorit??ilor din Europa.

Filozofia diplomatic? a Ligii Na?iunilor a reprezentat o schimbare radical? a gandirii politice fa?? de ultimele sute de ani preceden?i. Societatea nu dispunea de for?e armate proprii, ci depindea de Marile Puteri pentru a-?i pune ?n aplicare rezolu?iile, men?inerea sanc?iunilor economice pe care Societatea le impunea sau s? i se ofere o armat? pe care Societatea s? o poat? folosi cand va fi necesar. Cu toate acestea, ezitau adesea s? o foloseasc?. Sanc?iunile puteau, de asemenea, s? nemul?umeasc? membrii Societ??ii, prin urmare nu se puteau conforma cu acestea. Cand Societatea i-a acuzat pe solda?ii italieni c? ?inteau corturile medicale ale Crucii Ro?ii ?n timpul celui de-Al Doilea R?zboi Italo-Etiopian, Benito Mussolini a r?spuns c? ?Societatea Na?iunilor este extrem de eficient? atunci cand ciripesc p?s?relele, dar ??i pierde complet utilitatea atunci cand atac? uliii”.

Dup? o serie de succese ?i unele e?ecuri din anii 1920, Liga s-a dovedit neputincioas? ?n fa?a agresiunii Puterilor Axei din anii 1930. Germania a p?r?sit Societatea Na?iunilor, urmat? apoi de Japonia, Italia, Spania ?i al?ii. Declan?area celui de-Al Doilea R?zboi Mondial a ?nsemnat e?ecul scopului principal al Societ??ii, acela de a ?mpiedica o nou? conflagra?ie mondial?. Organiza?ia Na?iunilor Unite a ?nlocuit-o dup? sfar?itul r?zboiului ?i a mo?tenit un num?r de agen?ii ?i organiza?ii fondate de Societate.

Originile Societ??ii

O fi?? comemorativ? reprezentandu-l pe pre?edintele american Woodrow Wilson ?i ?Originea Societ??ii Na?iunilor”

Conceptul unei comunit??i pa?nice a na?iunilor dateaz? ?nc? din 1795, cand ?n eseul Perpetual Peace: A Philosophical Sketch scris de Immanuel Kant, filosoful a subliniat crearea unei societ??i a na?iunilor care s? controleze conflictele ?i s? promoveze pacea ?ntre state. ?n acesta, Kant sus?inea crearea unei comunit??i globale pa?nice, nu ?n sensul s? exist? un guvern mondial, dar ?n speran?a c? fiecare stat s-ar declara stat liber care s?-?i respecte cet??enii ?i s?-?i ?ntampine vizitatorii str?ini ca pe semeni. O uniune a statelor libere va promova o societate mondial? pa?nic? datorit? acestei ra?ionaliz?ri, prin urmare poate exista o pace perpetu? legat? de comunitatea interna?ional?.

Cooperarea interna?ional? pentru promovarea securit??ii colective ??i are originea ?n Concertul European, care s-a dezvoltat ?n urma R?zboaielor napoleoniene ?n secolul XIX printr-o ?ncercare de a men?ine status quo-ul ?ntre statele europene ?i s? evite alte r?zboaie. Aceast? perioad? a cunoscut, de asemenea, o evolu?ie a dreptului interna?ional odat? cu prima Conven?ie de la Geneva, ?nfiin?and legi despre ajutorul umanitar pe timp de r?zboi ?i conven?iile interna?ionale de la Haga din 1899 ?i 1907 care reglementeaz? normele de r?zboi, precum ?i solu?ionarea pa?nic? a disputelor interna?ionale.

Precursoarea Societ??ii Na?iunilor, Uniunea Interparlamentar? (UIP), a fost format? de c?tre activi?tii pentru pace William Randal Cremer ?i Frederic Passy ???n 1889. Organiza?ia activa la nivel interna?ional cu o treime din membrii parlamentului, ?n cele 24 de state care aveau parlamente ?i erau membre UIP pan? ?n 1914. Obiectivele sale au fost de a ?ncuraja guvernele s? ??i solu?ioneze diferendele interna?ionale prin mijloace pa?nice ?i de arbitraj iar conferin?ele anuale au fost organizate pentru a ajuta guvernele s? ?mbun?t??easc? procesul de arbitraj interna?ional. Organizarea UIP a constat ?ntr-un consiliu condus de un pre?edinte care va fi ulterior preluat? ?n organizarea Societ??ii.

La ?nceputul secolului XX, dou? blocuri-putere au ap?rut prin alian?ele ?ntre Marile Puteri europene. Aceste alian?e au intrat ?n vigoare la ?nceputul Primului R?zboi Mondial, ?n 1914, implicand toate puterile majore europene ?n r?zboi. Acesta a fost primul r?zboi major din Europa ?ntre statele industrializate ?i pentru prima dat? ?n Europa Occidental? cand produsele industrializ?rii (de exemplu, produc?ia ?n mas?) au fost folosite ?n r?zboi. Pierderile nemai?ntalnite ?n urma r?zboiului industrial au fost de opt milioane ?i jum?tate de membrii mor?i ale serviciilor armate ?i 21 de milioane de r?ni?i ?i aproximativ 10 milioane de civili mor?i.

Pan? la sfar?itul conflagra?iei, ?n noiembrie 1918, r?zboiului a avut un impact profund, afectand sistemele sociale, politice ?i economice ale Europei cauzand o traum? psihologic? ?i psihic? pe continent. Sentimentul anti-r?zboi a crescut ?n ?ntreaga lume; Primul R?zboi Mondial a fost descris ca fiind ?r?zboiul menit s? pun? cap?t oric?rui r?zboi” iar cauzele posibile au fost investigate viguros. Cauzele descoperite cuprindeau cursa ?narm?rii, alian?ele, diploma?ia secret? ?i libertatea statelor suverane de a participa la r?zboi din propriul interes. Remediile percepute asupra acestora erau v?zute ca fiind ?nfiin?area unei organiza?ii interna?ionale a c?rui scop principal era prevenirea unui viitor r?zboi prin dezarmare, diploma?ie deschis?, cooperare interna?ional?, restric?iile privind dreptul la r?zboaie ?i sanc?iunile care au f?cut r?zboiul neatr?g?tor na?iunilor.

?n vreme ce Primul R?zboi Mondial era ?n plin? desf??urare, mai multe guverne ?i grupuri ?ncepuse ini?ierea unor planuri de a schimba modul ?n care rela?iile interna?ionale se desf??urau cu scopul de a preveni repetarea r?zboiului. Pre?edintele Statelor Unite Woodrow Wilson ?i consilierul s?u, colonelul Edward M. House, au promovat cu entuziasm ideea unei Societ??i ca un mijloc de a evita orice repetare a v?rs?rii de sange v?zute ?n Primul R?zboi Mondial, iar ?nfiin?area unei Societ??i a fost un punct principal al celor paisprezece puncte pentru pace. Mai exact, punctul final stipula c? ?se va forma o asocia?ie general? de na?iuni ?n vederea cre?rii de garan?ii mutuale de independen?? politic? ?i de integritate teritorial? a statelor mari ?i mici.”

?nainte de redactarea termenilor specifici ai p?cii, Wilson a recrutat o echip?, condus? de colonelul House, pentru a compila orice informa?ii considerate pertinente pentru evaluarea situa?iei geopolitice din Europa. La ?nceputul lunii ianuarie 1918, Wilson l-a chemat pe House la Washington iar cei doi au ?nceput s? elaboreze ?ntr-un secret total, primul mesaj al Societ??ii Na?iunilor care a fost trimis la un Congres neavizat la 8 ianuarie 1918.

Planurile finale ale lui Wilson pentru Societate au fost puternic influen?ate de prim-ministrul sud-african, Jan Christiaan Smuts. ?n 1918, Smuts a publicat o serie de tratate intitulate The League of Nations: A Practical Suggestion. Conform biografiei scrise de F.S. Crafford despre Sumts, Wilson a adoptat ??i ideile ?i stilul” lui Smuts.

La data de 8 iulie 1919, Woodrow Wilson a revenit ?n Statele Unite ?i a lansat o campanie la nivel na?ional cu scopul de a asigura sprijinul poporului american pentru intrarea ??rii SUA ?n Societate. La 10 iulie, Wilson a declarat ?n fa?a Senatului c? ?un nou rol ?i o nou? responsabilitate au revenit acestei mari na?iuni pe care o onor?m ?i pe care cu to?ii dorim s? o ridic?m la un nivel mai mare al serviciilor ?i realiz?rilor.” Discursul pre?edintelui Wilson a fost primit cu r?ceal?, mai ales de c?tre republicani.

Conferin?a de Pace de la Paris a permis ?nfiin?area Societ??ii Na?iunilor (?n francez? Société des Nations, german? V?lkerbund) la data de 25 ianuarie 1919, avand ca scop impunerea unei p?cii ca urmare a Primului R?zboi Mondial. Pactul Societ??ii Na?iunilor a fost scris de o comisie special?, iar Societatea a fost instituit? ?n Partea I a Tratatului de la Versailles. La 28 iunie 1919, 44 de state au semnat Pactul, inclusiv 31 de state care au participat la r?zboi al?turi de Antanta sau s-a al?turat acesteia ?n timpul conflagra?iei. ?n ciuda eforturilor lui Wilson de a organiza ?i promova Societatea, ?i pentru care primise Premiul Nobel pentru Pace ?n 1919, Statele Unite ale Americii nu s-au al?turat Societ??ii. Opozi?ia din senatul Statelor Unite ale Americii, ?n special din partea politicienilor republicanilor Henry Cabot Lodge ?i William E. Borah , ?mpreun? cu refuzul lui Wilson de face compromis, au asigurat c? Statele Unite ale Americii nu vor aproba Pactul.

Societatea a ?inut prima ?ntalnire a consiliului la Paris, pe 16 ianuarie 1920, la ?ase zile dup? intrarea ?n vigoare a Tratatului de la Versailles. ?n noiembrie, sediul central al Societ??ii s-a mutat la Geneva, localitate ?n care s-a desf??urat, la 15 noiembrie 1920, prima Adunare General?, cu reprezentan?i din 41 de state.

Limbi ?i simboluri

Limbile oficiale folosite ?n cadrul Societ??ii Na?iunilor erau franceza, engleza ?i spaniola (din 1920). Societatea avea ?n vedere adoptarea limbii esperanto ca limb? de lucru ?i ?ncuraja folosirea acesteia, ?ns? niciuna din op?iuni nu a fost adoptat?. ?n 1921, Lord Robert Cecil a propus introducerea limbii esperanto ?n ?colile statelor membre ?i s-a cerut elaborarea unui studiu pe acest fapt. Cand raportul a fost prezentat, doi ani mai tarziu, se recomanda predarea limbii esperanto ?n ?coli, propunerea fiind acceptat? de 11 delega?ii. Opozi?ia cea mai puternic? a venit din partea delegatului francez Gabriel Hanotaux pentru a proteja limba francez?, argumentand c? este deja limba interna?ional?. Datorit? acestei opozi?ii, propunerea nu a fost adoptat?.

?n 1939, a ap?rut o emblem? semioficial?: dou? stele cu cinci col?uri ?n cadrul unui pentagon albastru. Acestea simbolizau cele cinci continente ?i cele cinci rase globale. Deasupra ?i dedesubtul emblemei se afla numele ?n englez? (League of Nations), respectiv ?n francez? (Société des Nations).

Principalele institu?ii

Palatul Na?iunilor, Geneva, sediul central al Societ??ii Na?iunilor din 1929 pana la dizolvarea acesteia.

Articole principale: Curtea Permanent? de Justi?ie Interna?ional? ?i Lista liderilor Societ??ii Na?iunilor

Principalele institu?ii structurale ale Societ??ii au fost: Adunarea; Consiliul ?i Secretariatul Permanent (condus de Secretarul General ?i cu sediul la Geneva). Aceasta aveau dou? aripi importante ?n: Curtea Permanent? de Justi?ie Interna?ional? ?i Organiza?ia Interna?ional? a Muncii. Pe lang? acestea, au existat mai multe agen?ii ?i comisii auxiliare. Bugetul fiec?rei institu?ii era alocat de Adunare (Societatea era sprijinit? financiar de statele membre).

Rela?iile dintre Adunare ?i Consiliu nu erau definite ?n mod explicit, iar, cu pu?ine excep?ii, competen?ele lor erau ?n mare parte asem?n?toare. Fiecare organ putea face fa?? oric?rei probleme, ?n sfera de competen?? a Societ??ii, care putea afecta pacea mondial?. Probleme ?i sarcini deosebite se puteau ?ndrepta la Consiliu sau la Adunare. Informa?iile se puteau transmite de la un organ la altul.

Unanimitatea a fost necesar? pentru adoptarea deciziilor atat a Adun?rii, cat ?i a Consiliului, cu excep?ia problemelor de procedur? ?i a altor cazuri specifice, precum admiterea noilor membri. Acest regulament general ?n cea ce prive?te unanimitatea a fost recunoa?terea suveranit??ii na?ionale. Societatea c?uta solu?ii de acord comun ?i nu prin dictate. Totu?i, ?n cazurile disputelor, acordul p?r?ilor nu necesita unanimitate.

Secretariatul

Secretariatul permanent, ?nfiin?at la sediul Societ??ii la Geneva, cuprindea o colectivitate de exper?i ?n diferite sfere sub conducerea Secretarului General. Principalele sectoare ale Secretariatului erau: politic, financiar ?i economic; sectorul de tranzit; sectorul minorit??ilor ?i administra?iei (Saar ?i Danzig); sectorul de mandate; sectorul pentru dezarmare; sectorul s?n?t??ii; sectorul social (traficul de femei ?i copii); sectorul Biroul Interna?ional ?i Cooperarea Intelectual?; sectorul legal ?i sectorul de informa?ii. Fiecare sector era responsabil pentru ?ntreaga activitate oficial? a secretariatului legat? de domeniul aparte ?i se ocupa cu organizarea tuturor ?ntrunirilor ?i conferin?elor, func?ionand ca serviciul civil al Societ??ii. ?n 1931, num?rul personalului era de 707.

Adunarea

Adunarea era alc?tuit? din reprezentan?ii tuturor statelor membre ale Societ??ii. Fiecare stat putea avea pan? la 3 reprezentan?i ?i un singur vot. Adunarea se ?ntrunea la Geneva, iar dup? primele sesiuni din 1920, urm?toarele sesiuni se desf??urau ?n septembrie, o dat? pe an. Func?iile speciale ale Adun?rii cuprindeau admiterea noilor membri, alegerile periodice ale membrilor non-permanen?i ai Consiliului, alegerile cu Consiliul judec?torilor Cur?ii Permanente ?i controlul bugetului. ?n practic?, Adunarea devenise for?a de coordonare general? a activit??ii Societ??ii.

Consiliul

Consiliul Societ??ii func?iona ca un organ executiv care controla activitatea Adun?rii. Consiliul era compus din reprezenta?ii principalelor puteri aliate (Marea Britanie, Fran?a, Italia ?i Japonia) ?i din patru membri nepermanen?i ale?i pe termene fixe. Primii patru membri nepermanen?i ai Consiliului au fost Belgia, Brazilia, Grecia ?i Spania.

Structura Consiliului a fost, ulterior, schimbat? de mai multe ori. Num?rul membrilor nepermanen?i a crescut la ?ase, ?n 22 septembrie 1922, iar, apoi, la nou?, ?n 8 septembrie 1926. Werner Dankwort din partea Germaniei a f?cut efort ca ?ara sa natal? s? se al?ture Societ??ii, reu?ind acest lucru ?n 1926. Germania devenise al cincilea membru permanent, astfel Consiliul era format din cincisprezece state membre. Ulterior, dup? ie?irea Germaniei ?i Japoniei din cadrul Societ??ii, num?rul locurilor nepermanente a crescut de la nou? la unsprezece, iar Uniunea Sovietic? a devenit membru permanent, astfel Consiliul era alc?tuit din cincisprezece membri. Consiliul se ?ntalnea, ?n medie, de cinci ori pe an ?i ?n sesiuni extraordinare cand era necesar. ?n total, au fost ?inute 107 sesiuni publice ?ntre 1920 ?i 1939.

Alte institu?ii

Societatea supraveghea Curtea Permanent? de Justi?ie Interna?ional? ?i alte cateva agen?ii ?i comisii ?nfiin?ate pentru a face fa?? problemelor interna?ionale urgente. Printre acestea se num?rau Comisia pentru Dezarmare, Organiza?ia S?n?t??ii, Organiza?ia Interna?ional? a Muncii, Comisia de Mandate, Comisia Interna?ional? de Cooperare Intelectual? (precursor al UNESCO), Consiliul Permanent Central al Opiului, Comisia pentru Refugia?i ?i Comisia pentru Sclavie. O parte din aceste institu?ii au transferate Organiza?iei Na?iunilor Unite dup? sfar?itul celui de-al Doilea R?zboi Mondial; Organiza?ia Interna?ional? a Muncii, Curtea Permanent? de Justi?ie Interna?ional? (redenumit? ?n Curtea Interna?ional? de Justi?ie), ?i Organiza?ia de S?n?tate (restructurat? ca Organiza?ia Mondial? a S?n?t??ii) au devenit institu?ii ONU.

Curtea Permanent? de Justi?ie Interna?ional? a fost asigurat? financiar de Pact, dar nu ?i ?nfiin?at? de acesta. Consiliul ?i Adunarea au creat constitu?ia acesteia. Judec?torii s?i au fost ale?i de c?tre Consiliu ?i Adunare, iar bugetul s?u fost asigurat de c?tre Adunare. Curtea era alc?tuit? din ?apte judec?tori ?i patru judec?tori adjunc?i, ale?i pe o perioad? de nou? ani. Curtea a fost ?n stare s? asculte ?i s? rezolve orice disput? interna?ional? pe care p?r?ile ?n cauz? le ridicau. De asemenea, Curtea putea oferi un aviz consultativ asupra oric?rei dispute sau probleme trimise de Consiliu sau Adunare. Curtea era accesibil? tuturor na?iunilor ?n anumite condi?ii generale.

Organiza?ia Interna?ional? a Muncii (OIM) a fost ?nfiin?at? ?n 1919, dup? fundamentul p?r?ii XIII din Tratatul de la Versailles, ?i a devenit parte din activitatea Societ??ii. OIM era o organiza?ie autonom? cu propriul organ de guvernare, propria Conferin?? General? ?i propriul Secretariat, de?i avea aceia?i membri ca ?i Societatea ?i era supus? controlului bugetar al Adun?rii. Constitu?ia acesteia era diferit? de cea a Societ??ii: delega?ia a fost acordat? nu numai guvernelor, dar ?i reprezentan?ilor angajatorilor ?i organiza?iilor muncitorilor. Primul director a fost Albert Thomas.

OIM a restric?ionat cu succes suplimentul de plumb pentru vopsea, ?i a convins mai multe state s? adopte un program de lucru de 8 ore pe zi ?i patruzeci ?i opt de ore de munc? s?pt?manal. A pus, de asemenea, cap?t munci copiilor, a sporit drepturile femeilor ?n locurile de munc?, iar armatorii se f?ceau r?spunz?tori pentru accidentele care ?i implica pe marinari. Organiza?ia a continuat s? existe dup? desfiin?area Societ??ii, devenind o agen?ie a Organiza?iei Na?iunilor Unite ?n 1946.

Organiza?ia pentru s?n?tate era alc?tuit? din trei institu?ii, Biroul de S?n?tate care era alc?tuit? din oficialii permanen?i ai Societ??ii, Consiliul Consultativ General alc?tuit din exper?i medicali ?i Comitetul de S?n?tate. Scopul Comitetului era efectuare anchetelor, supravegherea activit??ii muncii de s?n?tate a Societ??ii iar locul de munc? s? fie prezentat Consiliului. Aceast? institu?ie se axa pe oprirea leprei, malariei, febrei galbene, ultimele dou? prin ini?ierea unei campanii interna?ionale de exterminarea ?an?arilor. De asemenea, Organiza?ia S?n?t??ii a lucrat cu succes cu Uniunea Sovietic? pentru prevenirea epidemiei de tifos, inclusiv organizarea unei campanii mari de educa?ie despre boli.

Copii muncind ?n Camerun ?n 1919.

Societatea Na?iunilor a acordat o aten?ie serioas? problemei cooper?rii intelectuale ?nc? de la ?nfiin?area acesteia. La prima Adunare (decembrie 1920) s-a cerut participarea Consiliului la organizarea interna?ional? a lucr?rilor intelectuale. Consiliul a adoptat raportul prezentat de al Cincilea Comitet a celei de-a Doua Adun?ri ?i a invitat un Comitet distins asupra Cooper?rii Intelectuale s? se ?ntalneasc? la Geneva ?n august 1922. Filozoful francez Henri Bergson a devenit primul ?ef la comitetului. Programul de lucru al Comitetului cuprindea: investigarea condi?iilor de via?? intelectual?, asisten?? statelor a c?ror via?? intelectual? era pus? ?n pericol, crearea Comitetelor Na?ionale pentru cooperare intelectual?, cooperarea cu organiza?iile intelectuale interna?ionale, protec?ia propriet??ii intelectuale, cooperarea inter-universitar?, coordonarea lucr?rilor bibliografice ?i a publica?iilor interbancare interna?ionale ?i cooperare interna?ional? ?n cercetarea arheologic?.

Societatea dorea s? reglementeze traficul cu droguri ?i, prin urmare, a ?nfiin?at Consiliul Permanent Central al Opiului s? supravegheze sistemul de control statistic introdus ?n urma celei de-a doua Conven?ii Interna?ionale a Opiului prin care media produc?ia, fabricarea, comer?ul ?i debitul opiului ?i a subproduselor sale. De asemenea, Biroul a creat un sistem de certificare de import ?i autoriza?ii de export pentru comer?ul interna?ional legal de stupefiante.

Un exemplu de pa?aport Nansen

Comisia pentru Sclavie dorea s? extirpe sclavia ?i traficul de sclavi din lume ?i lupta ?mpotriva prostitu?iei for?ate. Succesul s?u principal a fost prin presarea guvernelor care au administrat ??rile mandatate s? pun? cap?t sclaviei ?n aceste ??ri. ?n 1926, Societatea a asigurat o obliga?ie din partea Etiopiei s? pun? cap?t sclaviei ca o condi?ie de aderare, iar ?mpreun? cu Liberia au lucrat s? desfiin?eze munca silit? ?i sclavia inter-tribal?. Aceasta a reu?it s? ca?tige emanciparea de 200.000 de sclavi ?n Sierra Leone ?i ?n raidurile organizate ?mpotriva comercian?ilor de sclavi ?n speran?a c? va opri practicarea de munc? for?at? din Africa. De asemenea, a reu?it s? reduc? de la 55% la 4% rata de deces a muncitorilor ?n construirea c?ii ferate Tanganyika. S-au men?inut recorduri ?n controlarea sclaviei, prostitu?iei ?i a traficului de femei ?i copii.

Condus? de Fridtjof Nansen, Comisia pentru Refugia?i a fost ?nfiin?at? pe 27 iunie 1921, avand ca scop ap?rarea intereselor refugia?ilor inclusiv supravegherea repatrierii lor ?i, cand era necesar, reinstalarea acestora. Dup? sfar?itul Primului R?zboi Mondial existau ?ntre dou? ?i trei milioane de fo?ti prizonieri de r?zboi dispersa?i ?n Rusia, comisia reu?ind ?n cei doi ani de la fondare s? ajute 425.000 dintre ace?tia s? se ?ntoarc? acas?. ?n 1922, a instalat tabere ?n Turcia pentru a ajuta ?ara ?n criza refugia?ilor, ajutand la prevenirea bolilor ?i a foametei. De asemenea, a creat pa?aportul Nansen ca un mijloc de identificare pentru persoanele apatride.

Comitetul pentru Studierea Statutului Legal al Femeii a avut ca scop determinarea pozi?iei femeii ?n lume. Acesta a fost ?nfiin?at ?n 1938 iar ulterior a devenit parte din ONU cu denumirea Comisia pentru Statutul Femeii.

Membrii

Vezi ?i: Lista statelor membre Societ??ii Na?iunilor.

O hart? global? care prezint? statele membre ale Societ??ii Na?iunilor din perioada 1920-1946.

Din cele 42 de state fondatoare, 23 (sau 24 prin includerea Fran?ei Libere) au r?mas membre pan? la desfiin?area Societ??ii ?n 1946. ?n anul fondator, alte ?ase state au aderat dar numai dou? au r?mas membre de-a lungul existen?ei Societ??ii. ?n urm?torii ani au aderat alte 15 state. Cel mai mare num?r de state membre a fost de 58, ?n perioada 28 septembrie 1934 (odat? cu aderarea Ecuadorului) ?i 23 februarie 1935 (odat? cu aderarea Paraguayului). ?n acest timp, doar Costa Rica (22 ianuarie 1925), Brazilia (14 iunie 1926), Imperiul German (27 martie 1933), Germania (19 septembrie 1933) s-au retras, afirmand un dezavantaj diplomatic datorit? competen?elor slabe.

Uniunea Sovietic? a devenit membru pe 18 septembrie 1934, ?i exclus? din Societate pe 14 decembrie 1939 pentru agresiunea ?mpotriva Finlandei. Prin expulzarea Uniunii Sovietice din Societatea Na?iunilor, aceasta ??i ?nc?lca propriile norme; numai 7 din cei 15 membri ai Consiliului au votat ?n favoarea expulz?rii (Marea Britanie, Fran?a, Belgia, Bolivia, Egipt, Africa de Sud ?i Republica Dominican?), neexistand o majoritate pe care o cerea Pactul. Trei din ace?ti membri au fost ale?i membri ai Consiliului cu o zi ?nainte de votare (Africa de Sud, Bolivia ?i Egipt). Practic, acesta a fost unul din ultimele ac?iuni ?nainte de a ?nceta s? mai opereze datorit? izbucnirii celui de-al Doilea R?zboi Mondial.

Egipt a fost ultimul stat care s-a al?turat Societ??ii (26 mai 1937). Primul membru care s-a retras din Societate dup? fondare a fost Costa Rica, la 22 ianuarie 1925; statul care se al?turase Societ??ii Na?iunilor ?n 16 decembrie 1920. Ultimul membru care s-a retras din cadrul Societ??ii ?nainte de desfiin?are a fost Luxemburg, pe 30 aprilie 1942. Brazilia a fost primul membru fondator care s-a retras (14 iunie 1926), iar Haiti a fost ultimul (aprilie 1942). Irak, al?turandu-se ?n 1932, a fost primul membru al Societ??ii care fusese anterior mandat al Societ??ii Na?iunilor.

Mandate

Articol principal: Mandat al Ligii Na?iunilor

Dup? sfar?itul Primului R?zboi Mondial, puterile Aliate se confruntau cu problema elimin?rii fostelor colonii germane din Africa ?i din Pacific ?i a catorva provincii ne-turce?ti ale Imperiului Otoman. Conferin?a de Pace a adoptat principiul c? aceste teritorii trebuie administrate de diferite guverne ?n numele Societ??ii – un sistem de responsabilitate na?ional? supus? supravegherii interna?ionale. Acest plan, definit ca sistemul de mandat, a fost adoptat de ?Consiliul celor Zece” pe 30 ianuarie 1919 ?i transmis la Societatea Na?iunilor.

Mandatele Societ??ii Na?iunilor au fost stabilite ?n Articolul 22 al Pactului Societ??ii Na?iunilor. Comisia Permanent? de Mandate supraveghea mandatele Societ??ii Na?iunilor, ?i organiza, de asemenea, plebiscite ?n teritoriile disputate, astfel ?ncat locuitorii s? poat? alege c?rei ??ri vor s? se al?ture. Existau trei tipuri de clasificare a mandatelor: A, B ?i C.

Mandate de clasa A

Mandatele de clasa A (aplicat? p?r?ilor din vechiul Imperiu Otoman) erau anumite comunit??i care au

...atins un stadiu de dezvoltare unde existen?a lor ca na?iuni independente pot fi recunoscute temporar supuse interpret?rii avizului administrativ ?i asisten?ei unui mandatar pan? vor fi capabile s? se descurce pe propriile for?e. Dorin?ele acestor comunit??i trebuie s? fie o analiz? esen?ial? ?n alegerea mandatarului.

“

”

Articolul 22, Pactul Societ??ii Na?iunilor

Mandate de clasa B

Mandatele de clasa B erau aplicate fostelor colonii germane pentru care Societatea ?i-a asumat responsabilitatea dup? sfar?itul Primului R?zboi Mondial. Descrise ca ?popoare”, Societatea afirma c? erau

... la un a?a stadiu c? mandatarul trebuie s? fie responsabil pentru administra?ia teritoriului ?n condi?ii care vor garanta libertatea con?tiin?ei ?i religiei, supuse numai pentru men?inerea ordinii publice ?i morale, prohibi?ia abuzurilor precum comer?ul cu sclavi, traficul de arme ?i traficul de b?uturi, ?i prevenirea construirii de fortifica?ii sau de baze militar? ?i naval? ?i de instruire militar? a indigenilor cu alte scopuri decat de poli?ie ?i ap?rarea teritoriului, ?i securiza de asemenea, egalitatea oportunit??ilor pentru comer? ?i comercializ?rii cu alte state membre ale Societ??ii Na?iunilor.

“

”

Articolul 22, Pactul Societ??ii Na?iunilor

Mandate de clasa C

Africa de Sud-Vest ?i anumite insule ale Pacificului de Sud erau administrate de membrii Societ??ii sub un mandat de clas? C. Acestea erau clasificate ca ?teritorii”

... care, datorit? dispers?rii popula?iei lor, sau num?rului lor mic, sau dep?rt?rii lor din centrele de civiliza?ie, sau contiguit??ii lor geografice c?tre teritoriul mandatarului, ?i a altor circumstan?e, pot fi cel mai bine administrate sub legile mandatarului ca por?iuni integrale din teritoriu, supuse garan?iilor men?ionate mai sus ?n interesele popula?iei indigene.

“

”

Articolul 22, Pactul Societ??ii Na?iunilor

Puterile mandatare

Teritoriile erau guvernate de Puterile Mandatare, precum Regatul Unit ?n cazul mandatului pentru Palestina ?i Uniunea Africii de Sud, ?n cazul Africii de Sud-Vest, pan? cand teritoriile erau considerate capabile s? se auto-guverneze. Existau paisprezece mandate de teritorii ?mp?r?ite ?ntre cele ?ase Puteri Mandatare ale Regatului Unit, Fran?ei, Belgiei, Noii Zeelande, Australiei ?i Japoniei. Cu excep?ia Regatului Irakului, care s-a al?turat Societ??ii ?n 3 octombrie 1932, aceste teritorii nu ?i-au ob?inut independen?a pan? dup? al Doilea R?zboi Mondial, un proces care nu s-a terminat pan? ?n 1990. ?n urma desfiin??rii Societ??ii, majoritatea mandatelor au devenite protectorate ONU.

?n plus fa?? de mandate, Societatea ?ns??i guverna Teritoriul Bazinului Saar timp de 15 ani, ?nainte s? fie ?napoiat? Germaniei, ca urmare a unui plebiscit, ?i Ora?ul Liber Danzig (?n prezent Gdańsk, Polonia) de la 15 noiembrie 1920 la 1 septembrie 1939.

Rezolvarea disputelor teritoriale

Urm?rile Primului R?zboi Mondial ?nregistreaz? ?i multe dispute l?sate s? fie rezolvate ?ntre na?iuni, inclusiv pozi?ia exact? a grani?elor na?ionale ?i care regiuni se vor alipi ??rii. Majoritatea acestor probleme erau tratate de Puterile Aliate victorioase ?n institu?ii precum Consiliul Suprem Aliat. Alia?ii obi?nuiau s? se ocupe numai de aspectele deosebit de dificile. Asta ?nsemna c?, ?n primii trei ani din 1920, Societatea a jucat un rol nesemnificativ ?n rezolvarea crizei care a dus la izbucnirea conflagra?iei. Probleme pe care Societatea ?n primii ani le includea pe cele desemnate de tratatele de pace de la Paris.

Pe m?sur? ce Societatea se dezvolta, contribu?ia acesteia se extindea, iar pe la mijlocul anilor 1920, devenise centrul activit??ii interna?ionale. Aceast? schimbare se poate observa ?n rela?ia dintre Societate ?i statele ne-membre. De exemplu, Statele Unite ?i Rusia au colaborat tot mai mult cu Societatea. ?n a doua jum?tate a anilor 1920, Fran?a, Marea Britanie, Germania apelau la Societatea Na?iunilor ca principal temei pentru activitatea lor diplomatic? ?i fiecare secretar extern participa la ?ntalnirile Societ??ii la Geneva, ?n timpul acelei perioade. De asemenea, apelau la mecanismul Societ??ii, ?ncercand s? ?mbun?t??easc? rela?iile ?i s?–?i rezolve ne?n?elegerile.

Insulele ?land

?land este un arhipelag din aproximativ 6.500 insule ?ntre Suedia ?i Finlanda. Locuitorii insulei vorbeau numai ?n suedez?, dar ?n 1809 Suedia pierduse atat Finlanda cat ?i insulele ?land pentru Rusia. ?n decembrie 1917, ?n timpul fr?mant?rilor Revolu?iei din Octombrie, Finlanda ?i-a declarat independen?a iar majoritatea locuitorilor din ?land doreau ca insulele s? fac? parte ?nc? o dat? din Suedia; cu toate acestea, guvernul finlandez credea c? insulele f?ceau parte din noul stat, deoarece ru?ii au inclus ?land ?n Marele Principat al Finlandei, ?nfiin?at ?n 1809. Pan? ?n 1920, disputa a escaladat la un nivel atat aprig ?ncat exista pericol de izbucnire a unui r?zboi. Guvernul britanic a ridicat problema la Consiliul Societ??ii, ?ns? Finlanda nu a permis Societ??ii s? intervin?, deoarece considerau c? e o problem? intern?. Societatea a ?ntocmit o list? prin care urma s? se decid? dac? Societatea trebuie s? analizeze situa?ia ?i, cu un r?spuns pozitiv, a fost creat? o comisie neutr?. ?n iunie 1921, Societatea ?i-a anun?at decizia; insulele vor constitui o parte din Finlanda, dar cu asigurarea protec?iei locuitorilor, inclusiv a demilitariz?rii. Cu acordul reticent al Suediei, acesta a devenit primul acord interna?ional european ?ncheiat ?n mod direct prin intermediul Societ??ii.

Silezia Superioar?

Afi? polonez de la plebiscitul din Silezia Superioar?. Textul scrie: ?Mam? nu m? uita. Voteaz? pentru Polonia.”

Puterile Aliate au ridicat problema Sileziei Superioare la Societate dup? ce nu au reu?it s? rezolve disputa teritorial?. Dup? sfar?itul Primului R?zboi Mondial, Polonia avea preten?ii teritoriale asupra Sileziei Superioare, care f?cea parte din Prusia. Tratatul de la Versailles recomanda un plebiscit ?n Silezia Superioar? pentru a stabili dac? teritoriul va face parte din Germania sau Polonia. Plangerile despre atitudinea autorit??ilor germane au dus la revolte ?i, ?n cele din urm?, la izbucnirea primelor dou? insurec?ii din Silezia (1919 ?i 1920). Pe 20 martie 1921 s-a desf??urat un plebiscit ?n care 59,6% (aproximativ 500.000) din votan?i doreau s? r?man? ?n Germania, ?ns? Polonia sus?inea c? condi?iile impuse erau nedrepte. Ca urmare, a izbucnit ?i a treia insurec?ie ?n 1921.

Pe 12 august 1921, i s-a cerut Societ??ii s? rezolve problema, iar Consiliul a creat o comisie cu reprezentan?i din Belgia, Brazilia, China ?i Spania pentru a evalua situa?ia. Comitetul recomanda ca Silezia Superioar? s? fie ?mp?r?it? ?ntre Polonia ?i Germania dup? preferin?ele ar?tate ?n plebiscit iar cele dou? p?r?i s? decid? detaliile interac?iunii dintre cele dou? zone. De exemplu, dac? bunurile s? circule liber peste grani?? datorit? independen?ei economice ?i industriale din cele dou? zone. ?n noiembrie 1921, s-a ?inut o conferin?? la Geneva pentru a negocia o ?n?elegere ?ntre Germania ?i Polonia. Dup? cinci ?ntalniri, se ajunsese la un acord, prin care cea mai mare parte a zonei a fost ?nmanat? Germaniei, dar majoritatea resurselor minerale ale regiunii ?i o mare parte din industria sa se aflau in zona cedata Poloniei. Cand acest acord a devenit public ?n mai 1922, ?n Germania resentimentul exprimat era amar, ?ns? tratatul era modificat de ambele ??ri. Aranjamentul a creat pace ?n zon?, care a durat pan? la declan?area celui de-al Doilea R?zboi Mondial.

Albania

Grani?ele Albaniei nu au fost stabilite la Conferin?a de Pace de la Paris din 1919, acest am?nunt fiind r?mas ?n grija Societ??ii s? decid?, dar pan? ?n septembrie 1921 nu au fost stabilite. Aceast? situa?ie a creat o situa?ie instabil?, trupele grece?ti p?trunzand pe teritoriul albanez pentru opera?iuni militare ?n sud, iar trupele iugoslave au intervenit, dup? ciocnirile cu triburile albaneze, ?n partea de nord extrem al ??rii. Societatea a trimis o comisie de reprezentan?i din diferite puteri c?tre regiune, iar ?n noiembrie 1921 Societatea a stabilit c? grani?ele Albaniei s? r?man? acelea?i din 1913, cu trei schimb?ri minore ?n favoarea Iugoslaviei. For?ele iugoslave s-au retras o s?pt?man? mai tarziu, de?i au protestat.

Problema cu grani?ele Albaniei a devenit din nou cauza unui conflict interna?ional cand generalul italian Enrico Tellini ?i patru asisten?i ai s?i au fost prin?i ?ntr-o ambuscad? ?i uci?i pe 24 august 1923, cand se trasau noile grani?e ?ntre Grecia ?i Albania. Liderul italian Benito Mussolini era furios, ?i cerea s? fie ?nfiin?at? o comisie s? investigheze incidentul iar interesele sale s? fie finalizate ?n cinci zile. Indiferent de rezultatele anchetei, Mussolini insista ca guvernul grec trebuie s? pl?teasc? Italiei cincizeci de milioane de lire pentru repara?ii. Grecii au declarat c? vor pl?ti numai dac? se va dovedi c? incidentul a fost provocat de greci.

Mussolini a trimis o nav? de r?zboi s? bombardeze insula greceasc? Corfu iar for?ele italiene au ocupat Corfu, ?n 31 august 1923. Acest lucru a ?nc?lcat pactul Societ??ii ?i, prin urmare, Grecia a apelat la Societatea Na?iunilor s? se ocupe de acest incident. Totu?i, Alia?ii au fost de acord (la insisten?ele lui Mussolini) ca organiza?ia Conferin?a Ambasadorilor s? fie responsabil? pentru rezolvarea disputei, deoarece conferin?a era cea care l-a numit pe generalul Tellini. Consiliul Societ??ii a analizat disputa, dar a trimis constat?rile ob?inute la Consiliul Ambasadorilor pentru a lua ultima decizie. Conferin?a a acceptat majoritatea recomand?rilor Societ??ii, obligand Grecia s? pl?teasc? cincizeci de milioane de lire Italiei, chiar dac? cei care au comis crima nu au fost niciodat? g?si?i. Trupele italiene au p?r?sit, apoi, insula Corfu.

Memel

Ora?ul port Memel (acum Klaip?da) ?i ?mprejurimile acestuia, cu o popula?ie predominant german?, se aflau sub control provizoriu al Alia?ilor, potrivit Articolului 99 al Tratatului de la Versailles. Guvernele francez ?i polonez sus?ineau transformarea Memel ?ntr-un ora? interna?ional, pe cand lituanienii doreau s? anexeze zona. Pan? ?n 1923 nu se stabilise ?nc? un control al zonei, determinand for?ele lituaniene s? invadeze ?i s? ocupe portul. Dup? ce Alia?ii nu au reu?it s? ajung? la un acord cu Lituania, au ridicat problema la Societatea Na?iunilor. ?n decembrie 1923, Consiliul Societ??ii a stabilit o comisie de investigare. Comisia a decis s? cedeze teritoriul Memel ?n favoarea Lituaniei ?i s?-i ofere regiunii drepturi autonome. Conven?ia din Klaip?da a fost aprobat? de Consiliul Societ??ii pe 14 martie 1924 ?i. apoi, de Puterile Aliate ?i Lituania.

Hatay

Republica Hatay a fost o entitate de tranzi?ie politic? care a exista oficial din 7 septembrie 1938 pan? pe 29 iunie 1939 pe teritoriul sangeacului Alexandretta sub Mandatul francez pentru Siria. Pe 29 iunie 1939, statul a fost anexat de Turcia, prin consim??mantul Fran?ei.

Mosul

?n 1926, Societatea a rezolvat disputa asupra controlului fostei provincii otomane Mosul ?ntre Regatul Irakului ?i Republica Turcia. Potrivit autorit??ilor britanice, c?rora li s-a acordat mandat pentru Irak, ?n 1920, ?i, prin urmare, reprezentau Irakul ?n afacerile externe, Mosul apar?inea Irakului; pe de alt? parte, noua republic? turc? pretindea provincia ca parte din nucleul istoric. O comisie de anchetare a Societ??ii Na?iunilor cu membrii belgieni, maghiari ?i suedezi au fost trimi?i ?n regiune, ?n 1924, pentru a analiza situa?ia ?i au aflat c? popula?ia din Mosul nu dorea s? fac? parte din Turcia sau Irak, dar fiindc? erau nevoi?i s? decid?, au ales s? fac? parte din Irak. ?n 1925, comisia recomandase ca regiunea s? r?man? parte a Irakului, cu condi?ia ca britanicii vor p?stra mandatul asupra Irakului pentru ?nc? 25 de ani, pentru a asigura drepturile autonome ale popula?iei kurde. Consiliul Societ??ii a adoptat propunerea iar la 16 decembrie 1925 a hot?rat s? acorde Mosul Irakului. De?i Turcia a acceptat arbitrajul Societ??ii Na?iunilor ?n Tratatul de la Lausanne, ?n 1923, a respins decizia unanim? punand la ?ndoial? autoritatea Consiliului. Problema a fost ridicat? la Curtea Permanent? de Justi?ie Interna?ional? ,ar aceasta a afirmat c? decizia unanim? luat? de Consiliu trebuie acceptat?. Cu toate acestea, Marea Britanie, Irak ?i Turcia au aprobat un pact distinctiv pe 5 iunie 1926, care a respectat, ?n cea mai mare parte, decizia Societ??ii Na?iunilor ?i a atribuit Mosul Irakului. Totu?i, s-a c?zut de acord ca Irakul s? poat? adera la Societate ?n urm?torii 25 de ani iar mandatul va lua sfar?it odat? ce va deveni membru.

Vilnius

Solda?i polonezi ?n Vilnius (Wilno), 1920

Dup? sfar?itul Primului R?zboi Mondial, Polonia ?i Lituania ?i-au redobandit independen?a ?ns? cele dou? duceau o disput? asupra grani?elor. ?n timpul R?zboiului Polono-Sovietic, Lituania a ?ncheiat un tratat de pace cu Uniunea Sovietic?, prin care stabilea grani?ele Lituaniei. Acest acord a oferit control asupra ora?ului Vilnius (?n lituanian? Vilnius, ?n polonez? Wilno), vechea capital? lituanian?, de c?tre Lituania care devenise sediul guvernului. Aceast? tensiune tot mai sporit? ?ntre Lituania ?i Polonia a dus la teama c? vor porni un r?zboi, iar la 7 octombrie 1920 Societatea a negociat un armisti?iu de scurt?-durat?. Majoritatea popula?iei ora?ului Vilnius, ?n timpul perioadei interbelice, era polonez? iar, ?n 9 octombrie 1920, generalul Lucjan ?eligowski, ?mpreun? cu o for?? militar? polonez?, au preluat ora?ul ?i sus?ineau c? Guvernul Lituanian Central se afla sub protec?ia lor.

Lituania a cerut asisten?? din partea Societ??ii iar, ca r?spuns, Consiliul Societ??ii Na?iunilor a cerut Poloniei retragerea din zon?. Guvernul polonez declarase c? se va conforma cu Societatea, dar ?n loc s? p?r?seasc? ora?ul a ?nt?rit ora?ul cu mai multe trupe poloneze. Prin urmare, Societatea a decis ca viitorul ora?ului Vilnius s? fie determinat de locuitorii acestuia ?ntr-un plebiscit iar for?ele poloneze s? se retrag? ?i s? fie ?nlocuite de o for?? interna?ional? organizat? de Societate. Cateva state membre ale Societ??ii, printre care Fran?a ?i Marea Britanie, ?ncepeau s? trimit? trupe ?n zone ca parte din for?a interna?ional?. La sfar?itul anilor 1920, ostilit??ile ?ntre Polonia ?i Lituania escaladaser? ?nc? o dat? dar ?n 1921, guvernul polonez c?uta modalit??i de rezolvare pe cale pa?nic?. A fost de acord s? sus?in? planul Societ??ii, s? retrag? trupele poloneze ?i s? colaboreze cu plebiscitul. Cu toate acestea, Societatea nu avea s? fie sus?inut? de Lituania ?i Uniunea Sovietic?, care s-au opus oric?rei prezen?e de for?e interna?ionale ?n Lituania. ?n martie 1921, Societatea ?i-a abandonat planurile pentru plebiscit ?i for?a interna?ional? revenind la ?ncercarea de a oferi un acord ?ntre cele dou? p?r?i. Vilnius ?i zona dimprejur erau alipite oficial de Polonia ?n martie 1922, iar pe 14 martie, Conferin?a Alia?ilor au trasat frontiera ?ntre Lituania ?i Polonia, l?sand Vilnius ?n cadrul Poloniei. Autorit??ile lituaniene au refuzat s? accepte decizia ?i au r?mas ?ntr-o stare r?zboi cu Polonia pan? ?n 1927. Pan? la ultimatumul polonez din 1938 Lituania ?i-a reluat rela?iile diplomatice cu Polonia, punand cap?t r?zboiului, ?i de facto acceptand grani?ele vecinului s?u.

Columbia ?i Peru

Armata columbian? contracarand un atac peruvian

?n prima parte a secolului XX au existat cateva conflicte la grani?a dintre Columbia ?i Peru iar ?n 1922, guvernele lor au semnat Tratatul Salomón-Lozano pentru a rezolva aceste conflicte. Ca parte din acest tratat, ora?ul-grani?? Leticia ?i zona ?mprejmuit? au fost cedate din partea Perului c?tre Columbia, oferindu-i acestuia din urm? acces c?tre Raul Amazon. Pe 1 septembrie 1932, ?efii de afaceri ai industriilor peruviene de cauciuc ?i zah?r care ?i-au pierdut terenurile cand zona a fost dat? Columbiei au organizat o invazie a Leticiei. La ?nceput, guvernul peruvian nu a recunoscut preluarea militar? ?ns? pre?edintele Perului, Luis Sánchez Cerro, a decis s? opun? rezisten?? reocup?rii columbiene. Ca urmare a ocup?rii Leticiei de c?tre Armata peruvian?, cele dou? na?iuni au intrat ?n conflict. Dup? cateva luni de certuri diplomatice, cele dou? guverne au acceptat medierea din partea Societ??ii Na?iunilor iar reprezentan?ii lor ?i-au prezentat cazurile ?n fa?a Consiliului Societ??ii. Un acord de pace provizoriu, semnat de ambele p?r?i ?n mai 1933, a oferit Societ??ii s? preia controlul asupra teritoriului disputat ?n timp ce negocierile bilaterale continuau. ?n mai 1934, a fost semnat un ultim acord de pace, ?ncheindu-se cu ?napoierea Leticiei c?tre Columbia, scuze oficiale din partea Perului pentru invazia din 1932, demilitarizarea zonei care ?nconjura Leticia, libera navigare pe raurile Amazon ?i Putumayo ?i o asigurare de neagresiune.

Saar

Saar a fost o provincie ?nfiin?at? ?i plasat? sub controlul Societ??ii prin Tratatul de la Versailles. A fost format? din p?r?i ale Prusiei ?i Palatinatei. Dup? cincisprezece ani de administra?ie sub Societate, s-a desf??urat un plebiscit pentru a stabili c?rei p?r?i se va alipi, Germania sau Fran?a. Cand referendumul a avut loc ?n 1935, 90,3% din votan?i doreau s? fac? parte din Germania. Pe 17 ianuarie 1935, Societatea Na?iunilor a aprobat reintegrarea teritoriului c?tre Germania.

Alte conflicte

Pe lang? disputa pe teritorii, Societatea ?ncerca s? aplaneze ?i alte conflicte ?ntre (chiar ?i pe plan intern) na?iuni. Printre aceste succese au fost ?ncerc?ri pentru combaterea comer?ului interna?ional de opiu ?i a sclaviei sexuale ?i lucra pentru a atenua suferin?a refugia?ilor, ?n special a celor din Turcia ?n perioada 1926. Una din inova?ii ?n aceast? regiune din urm? a fost introducerea pa?aportului Nansen ?n 1922, care a fost prima carte de identitate recunoscut? la nivel interna?ional pentru refugia?ii apatrid.

Grecia ?i Bulgaria

?n urma unui incident produs la grani?a ?ntre Grecia ?i Bulgaria, ?n octombrie 1925, cele dou? state au ?nceput s? se lupte. La trei zile dup? incidentul ini?ial, trupele grece?ti au invadat Bulgaria. Guvernul bulgar ?i-a ordonat trupelor s? ofere numai o dovad? de rezisten??, ?i a evacuat ?ntre zece ?i cincisprezece mii de locuitori de la grani?a regiuni, avand ?ncredere ?n rezolvarea disputei de c?tre Societate. Societatea a condamnat invazia greceasc? ?i a cerut atat retragerea, cat ?i desp?gubiri Bulgariei.

Liberia

?n urma acuza?iilor de munc? for?at? ?n planta?iile de cauciuc Firestone de?inut? de americani ?i acuza?iilor americane de trafic cu sclavi, guvernul liberian a cerut Societ??ii s? porneasc? o anchet?. Statele Unite ale Americii ?i Liberia au alc?tuit o comisie pentru investigare, fiind aprobat? de Societate. ?n 1930, un raport al Societ??ii Na?iunilor a confirmat prezen?a sclaviei ?i a muncii for?ate. Raportul a implicat mai mul?i oficiali guvernamentali ?n vanzarea contractelor de munc? ?i s-a recomandat ca ace?tia s? fie ?nlocui?i de europeni sau americani. Guvernul liberian a scos ?n afara legii munca silit? ?i sclavia ?i au cerut ajutor americanilor, o mi?care care a starnit nemul?umire ?n Liberia ?i a dus la demisia pre?edintelui Charles D. B. King ?i a vice-pre?edintelui s?u. Societatea a amenin?at apoi c? va ?nfiin?a o epitropie asupra Liberiei dac? nu se efectuau reforme.

Incidentul din Mukden

Delega?ia chinez? ridicand problema crizei din Manciuria la Societatea Na?iunilor ?n 1932

Incidentul din Mukden, cunoscut ?i cu numele ?Incidentul Manchurian” sau ?Criza din Orientul ?ndep?rtat” a fost unul din marile e?ecuri ale Societ??ii ?i a ac?ionat precum un catalizator pentru retragerea Japoniei din organiza?ie. ?n conformitate cu termenii unei concesiuni convenite, guvernul japonez avea dreptul s?-?i sta?ioneze trupele ?n zona care ?nconjura Calea ferat? din Manciuria de Sud, o important? rut? comercial? ?ntre cele dou? ??ri, ?n regiunea chinez? a Manciuriei. ?n septembrie 1931, o sec?iune a c?ii ferate a fost avariat? u?or de ofi?erii ?i trupele ale armatei japoneze Kwantung ca pretext pentru invazia Manciuriei. Cu toate acestea, armata japonez? sus?inea c? solda?ii chinezi au sabotat calea ferat? iar ca represalii aparente (contrare ordinelor guvernului civil) au ocupat ?ntreaga regiune a Manciuriei. Ace?tia au redenumit zona ?n Manciukuo, iar pe 9 martie 1932 au instaurat un guvern marionet? cu Pu Yi, fostul ?mp?rat al Chinei, ca ?ef executiv. La nivel interna?ional, acest nou stat a fost recunoscut numai de c?tre guvernele din Italia ?i Germania; restul statelor considerau ?n continuare Manciuria ca parte integrant? a Chinei. ?n 1932, for?ele aeriene ?i navale japoneze au bombardat ora?ul chinezesc Shanghai, declan?and Incidentul din Shanghai.

Societatea Na?iunilor a acceptat s? ofere ajutorul cerut din partea guvernului chinez, ?ns? c?l?toria prea lung? cu vaporul i-a ?ntarziat pe oficialii Societ??ii s? investigheze problema. Odat? ajun?i, oficialii s-au confruntat cu afirma?iile chinezilor ?i anume c? japonezii i-au invadat ilegal, iar japonezii sus?ineau c? ace?tia ac?ionau pentru a men?ine pacea ?n zon?. ?n ciuda pozi?iei importante a Japoniei ?n cadrul Societ??ii, Lytton Report a declarat, ulterior, c? Japonia este agresorul ?i a cerut ?napoierea Manciuriei c?tre China. ?nainte ca raportul s? fie votat de c?tre Adunare, Japonia ??i anun?ase inten?ia de a p?trunde mai mult ?n China. Raportul a fost aprobat cu 42-1 ?n cadrul Adun?rii, ?n 1933 (numai Japonia votase ?mpotriv?), dar ?n loc s?-?i retrag? trupele din China, Japonia s-a retras ?n calitate de membru al Societ??ii.

Potrivit Pactului, Societatea era obligat? s? r?spund? prin sanc?ionarea economic? a Japoniei, sau s? adune o armat? ?i s?-i declare r?zboi. Totu?i, niciuna din aceste m?suri nu au fost aplicate. Amenin?area cu sanc?ionarea economic? ar fi fost aproape inutil?, deoarece Statele Unite ale Americii nu era membru al Societ??ii. Orice sanc?iuni economice, pe care Societatea le-ar fi impus statelor membre, ar fi fost ineficace, deoarece, dac? un stat era ?mpiedicat s? fac? comer? cu un alt membru, putea s? fac? comer? cu SUA. Societatea putea aduna o armat?, dar majoritatea puterilor, precum Marea Britanie ?i Fran?a, erau prea ocupate de propriile afaceri interne, precum men?inerea controlului asupra coloniilor extinse, ?n special dup? ?nv?lm??eala Primului R?zboi Mondial. Prin urmare, Japonia a r?mas ?n control asupra Manciuriei, pan? cand Armata Ro?ie a Uniunii Sovietice a preluat regiunea ?i l-a ?napoiat Chinei la sfar?itul celui de-al Doilea R?zboi Mondial.

R?zboiul din Chaco

Societatea nu reu?ise s? previn? r?zboiul din 1932 dintre Bolivia ?i Paraguay asupra regiunii secetoase Gran Chaco din America de Sud. De?i regiunea era mai pu?in populat?, aceasta cuprindea raul Paraguay ?i ar fi oferit uneia din cele dou? state f?r? ie?ire la mare acces c?tre Oceanul Atlantic, ?i exista specula?ia c? Chaco ar fi o surs? bogat? de petrol, ?ns? aceasta s-a dovedit incorect?. ?nc?ier?rile de la grani?? de la sfar?itul anilor 1920 au culminat ?ntr-un r?zboi ?n toat? regula ?n 1932, cand armata bolivian? a atacat paraguayenii la Fort Carlos Antonio López la Lake Pitiantuta. Paraguay a apelat la Societatea Na?iunilor, ?ns? Societatea nu ?ntreprins ac?iuni cand Conferin?a Pan-American s-a oferit s? medieze situa?ia. R?zboiul a fost un dezastru pentru ambii beligeran?i, provocand pierderi de 57.000 pentru Bolivia, a c?rei popula?ie era ?n jur de trei milioane ?i 36.000 de mor?i pentru Paraguay, a c?rui popula?ie a fost de aproximativ un milion. De asemenea, cele dou? erau la limita unui dezastru economic. Pan? s? se negocieze oprirea r?zboiului pe 12 iunie 1935, Paraguay a preluat controlul asupra celei mai mari p?r?i a regiunii, acest fapt a fost recunoscut printr-un armisti?iu semnat ?n 1938.

Invazia italian? ?n Abisinia

Articol principal: Al Doilea R?zboi Italo-Etiopian

Solda?i italieni recruta?i ?n 1935 pentru a lupta ?n al Doilea R?zboi Italo-Etiopian

?n octombrie 1935, Benito Mussolini a trimis 400.000 de trupe pentru invazia din Abisinia (Etiopia). Campania a fost condus? de mare?alul Pietro Badoglio din noiembrie 1935, ordonand bombardamente, folosirea de arme chimice precum iperit?, ?i otr?virea aprovizion?rilor cu ap? ?mpotriva obiectivelor printre care satele lipsite de ap?rare ?i centrele medicale. Armata italian? i-a ?nfrant pe slab echipa?ii abisinieni ?i a capturat capitala Addis Abeba, ?n luna mai 1936, obligandu-l pe ?mp?ratul Etiopiei, Haile Selassie, s? fug?.

Societatea Na?iunilor a condamnat agresiunea Italiei ?i a sanc?ionat-o economic, ?n noiembrie 1935, ?ns? sanc?iunea a fost ineficace din moment ce nu au interzis vanzarea de petrol sau ?nchiderea Canalului Suez (controlat de Marea Britanie). Dup? cum observase Stanley Baldwin, pe atunci Prim-Ministrul Marii Britanii, aceasta s-a datorat lipsei unei for?e armate care s? contracareze atacul Italiei. ?n octombrie 1935, pre?edintele american, Franklin D. Roosevelt adoptase Actele de Neutralitate ?i a impus un embargo asupra armelor ?i muni?iilor ?n ambele tabere, dar a extins ?i un ?embargo moral” asupra combatan?ilor italieni, printre care ?i alte obiecte de comer?. Pe 5 octombrie iar, apoi, ?n 29 februarie 1936, Statele Unite a ?ncercat, cu un oarecare succes, s?-?i limiteze exporturile de petrol ?i alte materiale. Sanc?iunile impuse de Societatea Na?iunilor au fost ridicate pe 4 iulie 1936, ?ns? pan? la acea dat? Italia controla zonele urbane ale Abisiniei.

Pactul Hoare–Laval din decembrie 1935 a fost o ?ncercare a Secretarului Britanic de Externe, Samuel Hoare, ?i a Premierului francez, Pierre Laval, de a pune cap?t conflictului din Abisinia, propunand partajarea ??rii ?ntr-un sector italian ?i un alt sector abisinian. Mussolini sus?inea aceast? ini?iativ?, ?ns? aceasta a fost deconspirat?. Publicul britanic ?i cel francez au protestat vehement ?mpotriva acestui plan, fiind descris ca o vanzare total? ?n vederea lichid?rii Abisiniei. Hoare ?i Laval au fost obliga?i s? demisioneze iar guvernele britanic ?i francez s-au separat de cei doi. ?n iunie 1936, de?i niciun alt ?ef de stat nu s-a adresat Adun?rii Societ??ii Na?iunilor, ?n persoan?, Haile Selassie a vorbit ?n cadrul Adun?rii, cerand ajutor pentru ?ara sa.

Criza din Abisinia a dovedit cum Societatea Na?iunilor poate fi influen?at? de interesele membrilor s?i; unul din motivele pentru care sanc?iunile nu au fost foarte aspre a fost datorit? temerii Marii Britanii ?i Fran?ei c? Mussolini ?i dictatorul german Adolf Hitler vor forma o alian??.

R?zboiul Civil Spaniol

Articol principal: R?zboiul Civil Spaniol

?n data de 17 iulie 1936, Armata Terestr? Spaniol? a dat o lovitur? de stat, ducand la un conflict armat ?ntre republicanii spanioli (guvernul na?ional de stanga) ?i na?ionali?ti (rebelii conservatorii, anti-comuni?ti din care f?ceau partea majoritatea ofi?erilor Armatei Spaniole). Ministrul Afacerilor Externe, Julio álvarez del Vayo, a f?cut apel c?tre Societatea Na?iunilor, ?n septembrie 1936, s? primeasc? arme pentru ap?rarea integrit??ii teritoriale ?i a independen?ei politice. Cu toate acestea, membrii Societ??ii nu au intervenit ?n R?zboiul Civil Spaniol sau s? previn? o interven?ie extern? ?n cadrul conflictului. Adolf Hitler ?i Mussolini continuau s?-i sprijine pe na?ionali?tii condu?i de Francisco Franco, pe cand Uniunea Sovietic? a ajutat cealalt? tab?r? combatant?. ?n februarie 1937, Societatea a interzis voluntarii externi, ?ns? aceasta a fost, de fapt, o mi?care simbolic?.

Al Doilea R?zboi Chino-Japonez

Articol principal: Al Doilea R?zboi Chino-Japonez

Dup? mai multe conflicte care s-au purtat de-a lungul anilor 1930, Japonia a lansat o invazie pe scar? larg? asupra Chinei, ?n 7 iulie 1937. Pe 12 septembrie, reprezentantul chinez, Wellington Koo a cerut Societ??ii Na?iunilor o interven?ie interna?ional?. ??rile occidentale ?i simpatizau pe chinezi pentru lupta lor, ?n special ?n B?t?lia de la Shanghai, un ora? cu mul?i str?ini. Cu toate acestea, Societatea nu a putut asigura nicio m?sur? practic?; pe 4 octombrie, cazul a fost predat c?tre Tratatul Celor Nou? Puteri.

E?ecul dezarm?rii

Articolul 8 al Pactului Societ??ii Na?iunilor prevedea ?reducerea armamentului na?ional la minimul compatibil cu siguran?a na?ional? ?i cu executarea obliga?iunilor interna?ionale impuse printr-o ac?iune comun?.” O mare parte din timpul ?i efortul Societ??ii Na?iunilor a fost dedicat acestui scop, de?i guvernele membrilor acesteia erau sceptici c? o asemenea dezarmare vast? poate avea succes sau nici nu era dorit?. Puterile aliate erau, de asemenea, obligate, conform Tratatului de la Versailles, s? ?ncerce dezarmarea, iar restric?iile de armament impuse asupra ??rilor ?nvinse au fost descrise ca fiind primul pas c?tre o dezarmarea mondial?. Pactul Societ??ii Na?iunilor impunea Societ??ii misiunea de crea un plan de dezarmare pentru fiecare stat, ?ns? Consiliul a descentralizat aceast? responsabilitate c?tre o comisie special? ?nfiin?at? ?n 1926 de a preg?ti Conferin?a Dezarm?rii Mondiale ?ntre 1932-1934. Membrii Societ??ii aveau p?reri diferite asupra acestei probleme. Fran?a ezita s?-?i reduc? armamentul f?r? o garan?ie de ajutor militar ?n cazul ?n care ar fi fost atacat?; Polonia ?i Cehoslovacia se sim?eau vulnerabile atacurilor din partea de vest ?i doreau ca reac?ia Societ??ii asupra agresiunii ?mpotriva membrilor s?i s? fie consolidat? ?nainte s? se dezarmeze. F?r? aceast? asigurare, nu ?i-ar fi redus armamentele fiind considerau c? amenin?area Germaniei era prea mare. Frica de un atac a crescut cand Germania ?i-a redobandit puterea dup? Primul R?zboi Mondial, ?n special cand Adolf Hitler a ob?inut puterea ?i a devenit Cancelar al Germaniei, ?n 1933. De asemenea, ?ncercarea Germaniei de a nu respecta Tratatul de la Versailles ?i reconstruirea Armatei Germaniei a determinat ?i mai mult Fran?a s? nu se dezarmeze.

Conferin?a Mondial? a Dezarm?rii a fost sus?inut? de Societatea Na?iunilor la Geneva ?n 1932, la care au participat 60 de state. La ?nceputul conferin?ei, a fost propus un moratoriu de un an asupra extinderii armamentelor iar apoi prelungit cu cateva luni. Comisia de Dezarmare ob?inuse, ini?ial, acordul Fran?ei, Italiei, Japoniei ?i a Marii Britanii de a-?i reduce flotele marine. Pactul Kellogg-Briand emis de comisie ?n 1928, nu reu?ise s? scoat? r?zboiul ?n afara legii. ?n cele din urm?, Comisia e?uase s? opreasc? reconstruirea militar? a Germaniei, Italiei ?i a Japoniei ?n anii 1930. ?n timpul evenimentelor importante care au dus la izbucnirea celui de-al Doilea R?zboi Mondial, Societatea a fost ?n mare parte t?cut?, precum remilitarizarea Renaniei, ocuparea regiunii Sudetenland precum ?i Anschlussul Austriei, fiind interzise prin Tratatul de la Versailles. Chiar ?i membrii Societ??ii s-au re?narmat. ?n 1933, Japonia s-a retras pur ?i simplu din cadrul Societ??ii, preferand s?-?i prezinte decizia, urmat? de Germania, ?n acela?i an (folosind ca pretext e?ecul Conferin?ei de Dezarmare Mondial? de a ajunge la un acord de egalitate asupra armelor dintre Fran?a ?i Germania) ?i Italia ?n 1937. Ultimul act semnificativ al Societ??ii a fost expulzarea Uniunii Sovietice, ?n decembrie 1939, dup? ce a invadat Finlanda.

Deficien?e generale

Decalajul din Pod
pe pancart? scrie ?Aceast? Societate a Na?iunilor a fost construit? de Pre?edintele Statelor Unite ale Americii.” Desen din revista Punch, 10 decembrie 1920, satirizand decalajul l?sat de SUA neaderand la Societate.

Izbucnirea celui de-al Doilea R?zboi Mondial a demonstrat c? Societatea nu a reu?it s? ?mpiedice ceea ce a urm?rit de la ?nceput: prevenirea unui alt r?zboi mondial. Au existat mai multe motive pentru acest e?ec, multe fiind legate deficien?ele generale din cadrul organiza?iei. ?n plus, puterea Societ??ii a fost diminuat? de refuzul Statelor Unite de a se al?tura.

Origini ?i structur?

Originile Societ??ii ca organiza?ie creat? de For?ele Aliate ca parte a ini?iativei de pace pentru a pune cap?t Primului R?zboi Mondial a fost privit? ca ?Liga ?nving?torilor”. Neutralitatea Ligii avea tendin?a de a se manifesta ca o nehot?rare. Era nevoie de un vot unanim din partea a nou?, ulterior cincisprezece, membri ai Consiliului; prin urmare, ac?iunea concludent? ?i ineficient? a fost dificil?, dac? nu chiar imposibil?. De asemenea, deciziile se luau foarte greu, deoarece cateva cereau consim??mantul ?ntregii Adun?ri. Aceast? problem? era cauzat?, ?n principal, de membrii originari ai Societ??ii Na?iunilor care nu doreau s? accepte o posibilitate ca soarta lor s? fie decis? de alte state ?i, prin impunerea votului unanim, ace?tia ?i-au atribuit puterea veto-ului.

Reprezentarea global?

Reprezentarea ?n cadrul Societ??ii a fost mereu o problem?. De?i inten?iona s? includ? toate statele, multe nu s-au al?turat, sau durata lor ?n cadrul Societ??ii era scurt. Absentul cel mai evident a fost SUA. Pre?edintele Woodrow Wilson a fost o for?? de conducere aflat ?n spatele form?rii Societ??ii ?i a influen?at puternic sistemul pe care l-a luat, ?ns? Senatul SUA a votat, ?n 19 noiembrie 1919, s? nu se al?ture. Ruth Henig sus?inea c? devenirea Statelor Unite ca membru ar fi oferit sprijin Fran?ei ?i Marii Britanii, eventual f?candu-i pe francezi s? se simt? mai ?n siguran?? ?i, prin urmare, ?ncurajand Fran?a ?i Marea Britanie s? coopereze mai mult ?n ceea ce prive?te Germania, iar ascensiunea Partidului Nazist la putere nu ar mai fi fost posibil?. Totu?i Henig ?tia c? ?n cazul ?n care SUA ar fi devenit membru, reticen?a sa de a se angaja ?n r?zboi cu statele europene ?i s? adopte sanc?iuni economice ar putea fi ?mpiedicat? de abilitatea Societ??ii de a face fa?? incidentelor interna?ionale. Structura Guvernului Statelor Unite ale Americii ar fi fost, de asemenea, o problem?, ?ntrucat reprezentan?ii acesteia la Societatea Na?iunilor nu ar fi putut lua nicio decizie, ?n numele ramurii executive, americane f?r? aprobarea ramurii legislative.

?n ianuarie 1920, cand Societatea se ?nfiin?ase, Germaniei nu i s-a permis s? devin? membru, deoarece era privit? ca agresorul care a declan?at Primul R?zboi Mondial. Rusia Sovietic? a fost, ini?ial, exclus?, deoarece concep?ia comunist? nu era admis? de ?nving?torii r?zboiului. Societatea a fost ?i mai sl?bit? cand puteri majore au p?r?sit-o ?n anii 1930. Japonia era membru permanent al Consiliului, dar s-a retras ?n 1933, dup? ce Societatea s-a opus invad?rii din Manciuria. Italia, de asemenea, fusese membru permanent al Consiliului, dar s-a retras ?n 1937. Ulterior, Societatea a acceptat intrarea Germaniei ?n randul membrilor ?n 1926, fiind considerat? o ??ar? iubitoare de pace”, ?ns? Adolf Hitler a scos Germania din organiza?ie atunci cand a ajuns la putere, ?n 1933.

Securitate colectiv?

O alt? deficien?? a ap?rut datorit? contradic?iei ?ntre idea securit??ii colective care a format temeiul Societ??ii ?i rela?iile interna?ionale ?ntre statele individuale. Sistem securit??ii colective al Societ??ii cerea na?iunilor s? ac?ioneze, dac? era necesar, ?mpotriva statelor pe care le considerau prietenoase, ?i ?ntr-un mod care le putea pune ?n pericol interesele lor na?ionale, de a sprijini statele care nu aveau nicio afinitate. Aceast? deficien?? a fost expus? ?n timpul Crizei din Abisinia, atunci cand Marea Britanie ?i Fran?a au trebuit s? men?in? balan?a securit??ii pe care ?i-au creat-o ?n Europa ?de a se ap?ra ?mpotriva du?manilor din ordinea interioar?”, ?n care Italia a jucat un rol important, ?mpreun? cu obliga?iile care le revin ?n Abisinia, ?n calitate de membru al Societ??ii.

Pe 23 iunie 1936, ?n urma e?ecului eforturilor Societ??ii de a opri r?zboiul Italiei ?mpotriva Abisiniei, Premierul britanic, Stanley Baldwin, a declarat la Camera Comunelor c? securitatea colectiv? a

e?uat ?n cele din urm? datorit? ezit?rii a aproape tuturor na?iunilor din Europa de ac?iona asupra a cea ce ?mi place s? numesc sanc?iuni militare... Adev?ratul motiv, sau principalul motiv, a fost c? am descoperit ?n decursul catorva s?pt?mani c? nu era nicio ?ar?, cu excep?ia ??ri agresoare, care era preg?tit? pentru r?zboi... Dac? ac?iunea colectiv? ar trebui s? fie un fapt ?i nici pe departe un lucru de discutat, ?nseamn? nu numai c? fiecare ?ar? e preg?tit? de r?zboi; dar trebuie s? fie preg?tit? s? plece la r?zboi de ?ndat?. Este un lucru groaznic, ?ns? este o parte esen?ial? din securitatea colectiv?.

?n cele din urm?, Fran?a ?i Marea Britanie au abandonat conceptul de securitate colectiv? ?n favoarea politicii de calmare ?n fa?a cre?terii militarismul german sub Hitler.

Pacifism ?i dezarmare

Societatea Na?iunilor nu a avut propria for?? armat? ?i depindea de Marile Puteri pentru a-?i impune rezolu?iile, nevrand ?ns? s? fac? acest lucru. Cei mai importan?i doi membri , Fran?a ?i Marea Britanie, erau reticente s? impun? sanc?iuni, cu atat mai mult s? recurg? la ac?iuni militare ?n numele Societ??ii. Imediat dup? Primul R?zboi Mondial, pacifismul a devenit o for?? puternic? ?ntre popoarele ?i guvernele celor dou? ??ri. Conservatorii britanici nu era interesa?i de Societate ?i au preferat, ?n cadrul guvernului, s? negocieze tratate f?r? implicarea organiza?iei. Mai mult, sprijinul Societ??ii de dezarmare pentru Marea Britanie ?i Fran?a, ?i ceilal?i membri, dar ?n acela?i timp sus?inea securitatea colectiv?, ?nsemna c? Societatea se auto-priva de singurele mijloace de for?? prin care puteau s?-?i men?in? autoritatea.

Cand Cabinetul britanic a discutat despre conceptul Societ??ii ?n timpul Primului R?zboi Mondial, Maurice Hankey, Secretarul Cabinetului a r?spandit un memorandum pe acest subiect. Acesta afirma, ??n general, mie mi se pare c? un asemenea proiect este primejdios, deoarece va crea un sentiment de securitate care este o ?nchipuire total?”. Acesta a atacat ?ncrederea britanic? antebelic? asupra sfin?eniei tratatelor ca fiind o am?gire ?i a ?ncheiat afirmand c?:

[O Lig? a Na?iunilor] va avea ca rezultat doar e?ecul ?i cu cat e?ecul este amanat tot mai mult cu atat mai sigur va fi c? aceast? ?ar? va adormi. Aceasta va pune o mare parghie ?n mainile ideali?tilor cu inten?ii bune care se g?sesc aproape ?n fiecare guvern, care au condamnat cheltuielile pe armamente, iar ?n timp, aproape sigur aceast? ?ar? va fi prins? ?n dezavantaj.

Ministrul Biroului de Externe, Sir Eyre Crowe a redactat la randul s?u un memorandum c?tre Cabinetul britanic sus?inand c? ?o lig? ?i un pact serios” vor fi doar ?un tratat ca oricare tratat”. ?Ce este de asigurat c?, spre deosebire de celelalte, nu va fi ?nc?lcat?” Crowe a continuat s?-?i exprime scepticismul asupra ?obliga?iei de ac?iune comun?” ?mpotriva agresorilor deoarece credea c? ac?iunile statelor individuale vor fi ?n continuare determinate de interesele na?ionale ?i de balan?a de putere. De asemenea, a criticat propunerea Societ??ii pentru sanc?iunile economice deoarece vor fi zadarnice ?i c? ?totul este o chestiune de predominare militar?”. Tot acesta a avertizat c? dezarmarea comun? era practic imposibil?.

Desfiin?are ?i mo?tenire

Cl?direa Adun?rii Societ??ii Na?iunilor din Geneva

?n vreme ce situa?ia din Europa escalada ?n r?zboi, Adunarea a ?mputernicit Secretarul General pe 30 septembrie 1938 ?i 14 decembrie 1939 pentru a permite continuarea existen?ei legale a Societ??ii ?i s?-?i men?in? activit??ile reduse. Sediul Societ??ii, Palatul P?cii a r?mas vacant timp de aproape ?ase ani pan? la sfar?itul celui de-Al Doilea R?zboi Mondial.

La Conferin?a de la Teheran din 1943, Alia?ii au c?zut de acord de a crea o nou? organiza?ie, care s? ?nlocuiasc? Societatea: Organiza?ia Na?iunilor Unite. Multe din institu?iile Societ??ii, precum Organiza?ia Interna?ional? a Muncii, au continuat s? lucreze, iar, ?n cele din urm? s-au afiliat cu ONU. Organizarea Organiza?iei Na?iunilor Unite a fost destinat? s? fie mult mai eficace decat a Societ??ii.

Ultima ?ntrunire a Societ??ii Na?iunilor a avut loc ?n 12 aprilie 1946, la Geneva. La aceasta au participat delega?ii a 34 de ??ri. La aceast? ?edin?? s-a discutat despre lichidarea Societ??ii: bunurile valorau aproximativ 22.000.000 de dolari ?n 1946, inclusiv Palatul P?cii ?i arhivele Societ??ii au fost dat Organiza?iei Na?iunilor Unite, fondurile de rezerv? au fost ?napoiate na?iunilor care le-au furnizat, ?i datoriile Societ??ii au fost rezolvate. Robert Cecil a afirmat la ultima adunare:

S? afirm?m cu ?ndr?zneal? c? agresiunea oriunde s-ar afla ?i oricum poate fi ap?rat?, este o crim? interna?ional?, c? este datoria fiec?rui stat iubitor de pace s? aloce orice for?? este necesar? pentru a o zdrobi, c? ma?in?ria Cartei, nu mai pu?in ca ma?in?ria Pactului, este suficient? pentru acest scop dac? este folosit? cum trebuie, iar orice cet??ean binevoitor din fiecare stat s? fie gata s? se supun? oric?rui sacrificiu pentru a p?stra pacea... ?ndr?znesc s?-mi impresionez ascult?torii c? marea lucrare a p?cii se afl? nu numai ?n interesele limitate ale na?iunilor noastre, dar mai mult pe acele mari principii de drept ?i nedrept de care na?iunile, la fel ca oamenii, depind.
Liga a murit. Mul?i ani s? tr?iasc? Na?iunile Unite!

Mo?iunea care a desfiin?at Societatea a fost votat? unanim: ?Societatea Na?iunilor va ?nceta s? mai existe, cu excep?ia scopului de a-i lichida afacerile.” De asemenea, fusese stabilit? ?i data la care s? pun? cap?t existen?ei Societ??ii, aceasta fiind a doua zi dup? ?nchiderea sesiunii. Pe 19 aprilie, Pre?edintele Adun?rii, Carl J. Hambro din Norvegia, a declarat ?sesiunea dou?zeci ?i unu ?i ultima a Adun?rii Generale a Societ??ii Na?iunilor ?nchis?.” Societatea Na?iunilor ?i-a ?ncetat existen?a ?n urm?toarea zi.

Istoricul american, David Kennedy sus?ine c? Societatea a fost un moment unic cand afacerile interna?ionale au fost ?institu?ionalizate”, spre deosebire de metodele de drept ?i politice dinaintea Primului R?zboi Mondial. Principalii Alia?i din Al Doilea R?zboi Mondial (Marea Britanie, Uniunea Sovietic?, Fran?a, Statele Unite ale Americii ?i Republica Chinez?) au devenit membri permanen?i ?n Consiliul de Securitate ONU (CSONU), ?n 1946. Cu toate acestea, ?n 1971, Republica Popular? Chinez? a luat locul Republicii Chineze (Taiwan) ca membru permanent ?n CSONU. Deciziile Consiliului de Securitate sunt luate de to?i membrii ONU; totu?i, deciziile unanime nu sunt necesare, spre deosebire Consiliul Societ??ii. Membrii permanen?ii ai Consiliului de Securitate au drept de veto pe care ?l pot folosi pentru a-?i proteja interesele vitale.

La fel ca predecesoare sa, ONU nu are propria for?? armat?, ?ns? cere membrilor s?i s? contribuie la interven?ii armate, precum ?n R?zboiul din Coreea ?i misiunea de men?inere a p?cii din fosta Iugoslavie. De asemenea, ONU are mai mul?i membri decat Societatea Na?iunilor.

Referin?e

Bibliografie

• Archer, Clive (2001). International Organizations (?n englez?). Routledge. ISBN 0-415-24690-3. 
• Baer, George W. (1976). Test Case: Italy, Ethiopia, and the League of Nations (?n englez?). Stanford: Hoover Institution Press. ISBN 0-8179-6591-2. 
• Barnett, Correlli (1972). The Collapse of British Power (?n englez?). London: Eyre Methuen. ISBN 978-0-413-27580-6. 
• Baumslag, Naomi (2005). Murderous Medicine: Nazi Doctors, Human Experimentation, and Typhus (?n englez?). Westport, CT: Praeger. ISBN 978-0-275-98312-3. 
• B?rbulescu, Petre (1975). Romania la Societatea Na?iunilor, 1929-1939 momente ?i semnifica?ii. Bucure?ti: Editura politic?. 
• Bell, P. M. H. (2007). The Origins of the Second World War in Europe (?n englez?). Harlow: Pearson Education Limited. ISBN 978-1-4058-4028-6. 
• Bethell, Leslie (1991). The Cambridge History of Latin America: Volume VIII 1930 to the Present (?n englez?). Cambridge, UK: Cambridge University Press. ISBN 0-521-26652-1. 
• Birn, Donald S. (1981). The League of Nations Union, 1918-1945 (?n englez?). Clarendon Press. ISBN 0-19-822650-0. 
• Bouchet-Saulnier, Fran?oise; Brav, Laura; Olivier, Clementine (2007). The Practical Guide to Humanitarian Law (?n englez?). Rowman & Littlefield. ISBN 0-7425-5496-1. 
• Burkman, Thomas W. (1995). Japan and the League of Nations: an Asian power encounters the European Club. World Affairs (?n englez?). 158. pp. 45–57. 
• Buzatu, Gh. (2010). B?t?lia pentru Basarabia 1941-1944. Editura Mica Valahie. ISBN 606-8304-15-1. 
• Churchill, Winston (1986). The Second World War: Volume I The Gathering Storm (?n englez?). London: Houghton Mifflin Books. ISBN 0-395-41055-X. 
• Clements, Kendrick A. (1992). The Presidency of Woodrow Wilson (?n englez?). Kansas: Univ Pr of Kansas. ISBN 0-7006-0524-8. 
• Crafford, F S (2005 [1943]). Jan Smuts: A Biography (?n englez?). Whitefish, MT: Kessinger. ISBN 1-4179-9290-5. 
• Crampton, Ben (1996). Atlas of Eastern Europe in the Twentieth Century (?n englez?). London: Routledge. ISBN 0-415-16461-3. 
• Du Bois, William Edward Burghardt (1933). Liberia, the league, and the United States. Foreign Affairs v. 11 no. 4 (?n englez?). New York: Council on Foreign Relations. 
• Forster, Peter (1982). The Esperanto Movement (?n englez?). The Hague: Mouton. ISBN 978-90-279-3399-7. 
• Frowein, Jochen A.; Rüdiger, Wolfrum (2000). Max Planck Yearbook of United Nations Law (?n englez?). The Hague: Martinus Nijhoff Publishers. ISBN 90-411-1403-3. 
• Garver, John W (1988). Chinese-Soviet relations, 1937–1945 (?n englez?). Oxford University Press. ISBN 978-0-19-505432-3. 
• Gill, George (1996). The League of Nations, 1929 to 1946 (?n englez?). Avery Publishing Group. ISBN 0-89529-637-3. 
• Goldblat, Jozef (2002). Arms control: the new guide to negotiations and agreements (?n englez?). SAGE Publications Ltd. ISBN 0-7619-4016-2. 
• Goldstein, Joshua S.; Pevehouse, Jon C. (2008). Rela?ii interna?ionale. POLIROM. ISBN 973-46-0771-6. 
• Gorodetsky, Gabriel (1994). Soviet Foreign Policy, 1917–1991: A Retrospective (?n englez?). Routledge. ISBN 0-7146-4506-0. 
• Hajnal, Peter I. (1997). International Information: Documents, Publications, and Electronic Information of International Governmental Organizations (?n englez?). Libraries Unlimited. ISBN 1-56308-808-8. 
• Heckscher, August. Woodrow Wilson (?n englez?). Scribner. ISBN 0-684-19312-4. 
• Henig (ed.), Ruth B. (1973). The League of Nations (?n englez?). Edinburgh: Oliver and Boyd. ISBN 978-0-05-002592-5. Mentenan?? CS1: Text ?n plus: lista autorilor (link)
• Herath, R. B. (2012). A New Beginning for Humankind: A Recipe for Lasting Peace on Earth (?n englez?). iUniverse. ISBN 978-1-4759-3953-1. 
• Hill, Robert (1995). The Marcus Garvey and Universal Negro Improvement Association Papers (?n englez?). Berkeley, CA: University of California Press. ISBN 978-0-520-07208-4. 
• Hudson, Manley Ottmer (1933). The verdict of the League: Colombia and Peru at Leticia (?n englez?). World peace foundation publications. 
• Iriye, Akira (1987). The Origins of the Second World War in Asia and the Pacific (?n englez?). Harlow: Longman Group UK Limited. ISBN 0-582-49349-8. 
• Kawamura, Noriko (2000). Turbulence in the Pacific: Japanese-U.S. Relations During World War I (?n englez?). Westport, CT: Praeger. ISBN 978-0-275-96853-3. 
• Kennedy, David (1987). The Move to Institutions (PDF). Cardozo Law Review (?n englez?). 8. pp. 841–988. Accesat ?n 17 mai 2008. 
• Knock, Thomas J. (1995). To End All Wars: Woodrow Wilson and the Quest for a New World Order (?n englez?). Princeton: Princeton University Press. ISBN 0-691-00150-2. 
• Kontra, Miklós; Phillipson, Robert; Skutnabb-Kangas, Tove; Varady, Tibor (1999). Language, a Right and a Resource: Approaching Linguistic Human Rights (?n englez?). Budapest: Central European University Press. ISBN 978-963-9116-63-4. 
• League of Nations Information Section (1939). The Essential Facts About the League of Nations (?n englez?). Geneva: League of Nations. OCLC 220743559. 
• Lannon, Frances (2002). The Spanish Civil War, 1936–1939 (?n englez?). Osprey Publishing. ISBN 1-84176-369-1. 
• Levinovitz, Agneta Wallin; Ringertz, Nils (2001). The Nobel Prize: The First 100 Years (?n englez?). World Scientific. ISBN 981-02-4665-X. 
• Levy, Marcela López (2001). Bolivia:Oxfam Country Profiles Series (?n englez?). London: Oxfam Publishing. ISBN 0-85598-455-4. 
• Magliveras, Konstantinos D (1999). Exclusion from Participation in International Organisations: The Law and Practice behind Member States' Expulsion and Suspension of Membership (?n englez?). Martinus Nijhoff Publishers. ISBN 90-411-1239-1. 
• McAllister, William B (1999). Drug Diplomacy in the Twentieth Century: An International History (?n englez?). Routledge. ISBN 0-415-17990-4. 
• McDonough, Frank (1997). The Origins of the First and Second World Wars (?n englez?). Cambridge: Cambridge University Press. ISBN 0-521-56861-7. 
• Meyer, Mary K.; Prugl, Elisabeth (1999). Gender Politics in Global Governance (?n englez?). Rowman & Littlefield. ISBN 0-8476-9161-6. 
• Miers, Suzanne (2003). Slavery in the Twentieth Century: The Evolution of a Global Problem (?n englez?). AltaMira Press. ISBN 0-7591-0340-2. 
• Myers, Denys Peter (1921). The Mandate System Of The League Of Nations. American Academy Of Political And Social Science, Annals (?n englez?) (ed. Vol. 96). 
• Neagu, Romulus (1983). Organiza?ia Na?iunilor Unite. Bucure?ti: Editura Politic?. 
• Nish, Ian (1977). Japanese foreign policy 1869–1942:Kasumigaseki to Miyakezaka (?n englez?). London: Routledge & Kegan Paul. ISBN 0-415-27375-7. 
• Northedge, FS (1986). The League of Nations: Its Life and Times, 1920–1946 (?n englez?). New York: Holmes & Meier. ISBN 0-7185-1316-9. 
• Nye, Joseph (2005). Descifrarea conflictelor interna?ionale. Antet. ISBN 973-636-161-6. 
• Osmanczyk, Edmund Jan; Mango, Anthony (2002). Encyclopedia of the United Nations and International Agreements (?n englez?). Taylor & Francis. ISBN 0-415-93924-0. 
• Ostrower, Gary B. (1996). The League of Nations: From 1919 to 1929 (?n englez?). Avery Publishing Group. ISBN 0-89529-636-5. 
• Raffo, P. (1974). The League of Nations (?n englez?). London: The Historical Association. 
• Rapoport, Anatol (1995). The Origins of Violence: Approaches to the Study of Conflict (?n englez?). Transaction Publishers. ISBN 1-56000-783-4. 
• Reichard, Martin (2006). The EU-NATO relationship: a legal and political perspective (?n englez?). Ashgate Publishing, Ltd. ISBN 0-7546-4759-5. 
• Scheina, Robert L. (2003). Latin America's Wars:Volume 2 The Age of the Professional Soldier, 1900–2001 (?n englez?). Potomac Books Inc. ISBN 1-57488-452-2. 
• Scott, George (1973). The Rise and Fall of the League of Nations (?n englez?). London: Hutchinson & Co LTD. ISBN 0-09-117040-0. 
• Scurtu, Ioan (2011). Politica si viata cotidiana in Romania in secolul al XX-lea si inceputul celui de-al XXI-lea. Bucure?ti: Editura Mica Valahie. ISBN 978-606-8304-34-2. 
• Skirbekk, Gunnar; Gilje, Nils (2001). History of Western Thought: From Ancient Greece to the Twentieth Century (?n englez?). Routledge. ISBN 0-415-22073-4. 
• Smuts, Jan Christiaan (1918). The League of Nations: A Practical Suggestion (?n englez?). Hodder & Stoughton. 
• Tomuschat, Christian (1995). The United Nations at Age Fifty: A Legal Perspective (?n englez?). Martinus Nijhoff Publishers. ISBN 90-411-0145-4. 
• Torpey, John (2000). The Invention of the Passport: Surveillance, Citizenship and the State (?n englez?). Cambridge University Press. ISBN 0-521-63493-8. 
• Tripp, Charles (2002). A History of Iraq (?n englez?). Cambridge University Press. ISBN 0-521-52900-X. 
• Vl?du?, Ion (1997). Sociologia juridic? ?n opera lui Dimitrie Gusti. Bucure?ti: LUMINA LEX. ISBN 973-588-038-5. 

Lectur? suplimentar?

• Cohen, Albert (1968). Belle du Seigneur (?n francez?). éditions Gallimard. ISBN 2-07-026917-5. 
• Egerton, George W (1978). Great Britain and the Creation of the League of Nations: Strategy, Politics, and International Organization, 1914–1919 (?n englez?). University of North Carolina Press. ISBN 0-807-81320-6. 
• Gill, George (1996). The League of Nations from 1929 to 1946 (?n englez?). Avery Publishing Group. ISBN 0-89529-637-3. 
• Kitsikis, Dimitri (1972). Le r?le des experts à la Conférence de la Paix de 1919. Gestation d'une technocratie en politique internationale (?n englez?). Ottawa: Editions de l'Université d'Ottawa. p. 227. OCLC 643562008.  (?nfiin?area Societ??ii Na?iunilor).
• Kuehl, Warren F (1997). Keeping the Covenant: American Internationalists and the League of Nations, 1920–1939 (?n englez?). 
• Lup?or, Andreea. ?O organiza?ie sortit? e?ecului: Societatea Na?iunilor”. Historia. Arhivat din original la 8 noiembrie 2011. Accesat ?n 20 septembrie 2011. 
• Malin, James C (1930). The United States after the World War (?n englez?). pp. 5–82. Arhivat din original la 28 octombrie 2017. Accesat ?n 18 martie 2013. 
• Marbeau, Michel (2001). La Société des Nations (?n francez?). Presses Universitaires de France. ISBN 2-13-051635-1. 
• Pfeil, Alfred (1976). Der V?lkerbund (?n german?). Wissenschaftliche Buchgesellschaft. ISBN 978-3-534-06744-2. 
• Walters, Francis P. (1952). A History of the League of Nations (?n englez?). Oxford University Press. 
• The League of Nations Arhivat ?n 18 mai 2013, la Wayback Machine. (?n englez?), Boston : Old Colony Trust Company, 1919. O colec?ie de carte, discursuri, etc. legat de subiect.

Leg?turi externe

• League of Nations Photo archive Arhivat ?n 9 decembrie 2019, la Wayback Machine. (?n englez?), Indiana.edu
• League of Nations chronology (?n englez?)
• League of Nations timeline (?n englez?), worldatwar.net
• History of the League of Nations Arhivat ?n 3 ianuarie 2021, la Wayback Machine. (?n englez?), University of Oxford-led project
• Wilson's Final Address in Support of the League of Nations (?n englez?) Discurs ?inut pe 25 septembrie 1919
• History (1919–1946) Arhivat ?n 22 martie 2011, la Wayback Machine. (?n englez?) de la Biroul Na?iunilor Unite de la Geneva (United Nations Office at Geneva)
• League of Nations Archives Arhivat ?n 1 ianuarie 2021, la Wayback Machine. (?n englez?) de la Biroul Na?iunilor Unite de la Geneva (United Nations Office at Geneva)
• Table of Assemblies Arhivat ?n 16 iulie 2019, la Wayback Machine. (?n englez?) Informa?ii despre fiecare adunare anual?, leg?turi c?tre delega?iile fiec?rui stat membru
• LONSEA – League of Nations Search Engine, Cluster of Excellence "Asia and Europe in a Global Context", Universit?t Heidelberg Arhivat ?n 7 ianuarie 2020, la Wayback Machine. (?n englez?)